Casa Judeţeană de Pensii Teleorman: În iulie, au fost achitate pensii şi indemnizaţii pentru 91.679 de persoane

Informatia de Teleorman • 29-08-2023, 22:00:48 • 85 vizualizari

 

În luna iulie, Casa Judeţeană de Pensii Teleorman a fost plătite pensii şi indemnizaţii pentru 91.679 pensionari, beneficiari de asigurări sociale, în sumă totală de 169.235.545 lei. În raportul lunar se mai arată faptul că, în perioada amintită, s-au depus 359 de cereri de pensionare şi 281 cereri privind recalcularea drepturilor de pensie şi s-au  înregistrat 65 cereri privind stabilirea unor drepturi de pensie comunitară sau confirmarea stagiului de cotizare realizat în România. În iunie, s-a efectuat un număr de 636 tranzacţii reprezentând drepturi noi, modificări de pensii şi indemnizaţii, recalculări, modificări de nume, sistări şi suspendări de la plată-dosare de pensii ca urmare a decesului ori alte cauze, transferări dosare pensii şi/sau indemnizaţii, precum şi reţineri de pensii. Potrivit prevederilor legii, au fost încheiate 16 contracte de asigurare socială şi eliberate 43 formulare-Notificarea calităţii de neasigurat în Sistemul de Securitate Socială din România. Prin poşta electronica s-au primit un număr de 470 solicitări, 425 de persoane, din judeţ, au fost expertizate de către cabinetele de expertiză medicală şi s-au acordat 396 ajutoare de deces, în sumă de 2.663.992 lei.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Judeţeană Pensii Teleorman: Iulie, Achitate Pensii Indemnizaţii Pentru 91.679 Persoane
MAE: Județul Teleorman, inclus în zona roșie de autoritățile belgiene. Cetățenii vor intra direct în autoizolare
În data de 1 august 2020, autoritățile belgiene au modificat condițiile de călătorie pentru persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din România, după cum urmează: Călătoria dinspre România în Belgia: începând
IȘJ Teleorman: 14 cazuri de gripă în județ
În unitățile de învățământ din județul Teleorman, în data de 18 februarie 2020 au fost confirmate 14 cazuri de gripă. Pe zone, situația este următoarea: Pe zona Turnu Măgurele nu
Accident grav pe DN 52: două persoane sunt în stare critică. Un elicopter SMURD vine în ajutor [FOTO]Casa Judeţeană de Pensii Teleorman: În iulie, au fost achitate pensii şi indemnizaţii pentru 91.679 de persoane
UPDATE: “La data de 28.01.2021 pe DN 52 la km 6 în zona Izvorul Rece, conducătorul unui autoturism de 45 ani din municipiul Alexandria, care se deplasa pe direcția Turnu
Concurs de infracțiuni pentru un angajat SAJ TeleormanCasa Judeţeană de Pensii Teleorman: În iulie, au fost achitate pensii şi indemnizaţii pentru 91.679 de persoane
Prins în vadul râului Vedea de angajații de la Apele Române, după ce fusese prins și la volan cu permisul suspendat.