Bătrân de 74 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Comoara

Impact News 24 • 25-01-2022, 22:00:23 • 165 vizualizari

 

Un bătrân de aproximativ 74 de ani, din Comoara, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit, marți dimineață, la locuința acestuia.

Potrivit ISU Teleorman, pompierii militari au fost sesizați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în jurul orei 06.45, iar ajunși la locul evenimentului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul unei camere de locuit, la elementele de mobilier și la mai multe materiale textile, cu posibilitatea dezvoltării și distrugerii întregului imobil.

Din păcate, în interior a fost găsit și trupul neînsuflețit al proprietarului, un bărbat de cca. 74 ani, cel mai probabil intoxicat cu monoxid de carbon. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite în aproximativ o oră, fiind salvate bunuri materiale apreciate la suma 50000 de lei. Valoarea pagubelor, reprezentând bunurile dintr-un dormitor, a fost estimată la suma de 5000 de lei”, a transmis ISU Teleorman.

Din primele cercetări a reieșit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul căzut dintr-o sobă pe materialele textile din apropiere.

Pompierii teleormăneni au fost solicitați să intervină, în perioada 22 – 25 ianuarie, pentru lichidarea a 15 incendii, dintre care șapte izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Comoara, Drăgănești Vlașca, Băduleasa, Tecuci, Izbiceni (județul Olt), Blejești și Măldăeni.

De asemenea, pompierii au intervenit și pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe raza municipiului Roșiorii de Vede, la două incendii de solarii, în localitățile Bragadiru și Conțești, la un incendiu la o clădire dezafectată în municipiul Turnu Măgurele și la patru incendii de vegetație uscată pe raza localităților Crevenicu, Mereni, Lada și Poeni.

The post Bătrân de 74 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Comoara appeared first on ImpactNews24.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Bătrân Găsit într-o Cuprinsă Flăcări, Comoara
PROTEST la Casa Județeană de Pensii Teleorman! Ce i-a nemulțumit pe angajați
Protest la Casa Județeană de Pensii Teleorman. Zeci de angajați au ieșit în curtea instituției pentru a-și cere drepturile. Principalele doleanțe sunt reprezentate de salariile care au devenit insuficiente pentru
Drama unui fotbalist de la Jiul Petroșani! Cere ajutor pentru fetița sa, într-o luptă contra cronometru, pentru a-i da o șansă la viațăBătrân de 74 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Comoara
Mijlocașul echipei din Liga 3 CSM Jiul Petroșani Mihai Simoneac trăiește o dramă la începutul acestui an. De curând a
Casa memorială Marin Preda, în patrimoniul județului TeleormanBătrân de 74 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Comoara
Casa memorială Marin Preda a intrat în patrimoniul public al județului, devenind un obiectiv cultural, grație proiectului votat
Percheziţii în Teleorman, Bucureşti şi în alte 11 judeţe, într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de 22 de milioane de lei
Poliţiştii şi procurorii Capitalei au pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti